Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu-mi e strain. (N. Stanescu)

Azi am ranit un om. Tare. Adanc. Un om care spune ca ma iubeste si ca ma va iubi mereu. Oare asa sa fie? Se poate oare iubi "pentru totdeauna"? Sau poate iubim doar ideea de a iubi vesnic.
Azi i-am zis ca s-a terminat. Asa, dintr-o data, fara ca eu sa ma anunt pe mine sau pe el. Nici nu ma gandeam sa ii spun asa ceva cand am iesit din casa spre intalnirea cu el. Dar acesta mi-a fost impulsul. Asa am simtit eu ca e bine. Sper sa ma ierte...
In curand, in viata mea se va "intampla" o schimbare. Majora, cred eu. Si vreau sa intru "curata" in urmatoarea mea viata. Sa ma lepad de tot ce a fost ca un sarpe de pielea lui. Sa ma reinventez ca femeie. Sa fiu ce n-am mai fost pana acum vreodata si, in acelasi timp, sa fiu tot ce am fost pana acum. Vreau ca noua mea piele sa fie cu adevarat stralucitoare si vibranta si frumoasa, dar sa pastreze si vechiul model, totusi. Caci, altfel, cum ma vor mai recunoaste pomii si iarba si mirosul de salcam si sufletele dragi?

Despre mine....

Trebuie sa ai picioarele bine infipte in pamant ca sa iti permiti sa ai capul in nori. Eu, pe de alta parte, plutesc cateodata in neantul ignorantei. De multe ori sunt autista din punct de vedere social, fidela motto-ului: " ce tie nu-ti place, altuia nu face". Nu cer mult, doar sa fiu lasata in pace de cei care ma plictisesc. Multi spun ca sunt dificila. Poate ca asa si e. Nu incerc sa imi justific actiunile. Nu am timp pentru asta. In ceea ce priveste relatiile "intersexuale", cer totul de la un barbat, si totusi nimic. Cer sa fie acolo cand am nevoie de el, sa am un umar pe care sa ma pot sprijini. Dau totul intr-o relatie, poate de aceea nici nu caut neaparat sa ma indragostesc. E nevoie de foarte putin sa ma cuceresti; problema e sa nimeresti acel "foarte putin". Daca insa m-ai ranit, adio si un brat verde.
Destul?